Dumitru Dragomir vine cu o terie nouă la faza primului penalty dictat de Cristi Balaj în favoarea Stelei la derby-ul cu Dinamo. Acesta spune că centralul putea lăsa jocul să continue la intervenția lui Bărboianu asupra lui Stanciu, fostul șef al LPF precizând că în primă fază stelistul a comis fault în atac.
„Putea să se dea sau nu penalty pentru că în prima fază jucătorul stelist a împins. Balaj a arbitrat excepțional. Al doilea nu a fost penalty, acolo s-a grăbit să fluiere 11 metri Balaj. Dinamo nu pierdea meciul dacă huliganii din tribune nu întrerupeau partida atunci când echipa lor juca bine. Organizatorul partidei e vinovat, pentru că nu s-au făcut controale cum trebuie. M-a dezamăgit acest meci, a fost unul dintre cele mai slabe derby-uri”, a spus Dumitru Dragomir la Sport.ro.
Fostul șef al LPF îi recomandă lui Gâlcă să facă antrenamente cât mai lejere cu jucătorii săi pentru că astfel ar avea garanția câștigării unui nou titlu. Chiar și așa, Dragomir e sigur că din vară Gâlcă nu va mai fi păstrat pe banca Stelei.
„Aș pune lăutarii să cânte, cât mai puține antrenamnte și vor ieși campioni cu siguranță. Chiar dacă ia toate trei trofeele, Gâlcă va fi dat afară, nu va pleca el”, a mai precizat fostul șef al LPF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER